sâmbătă, 19 iunie 2010

Banul – acel blestem veşnic al omenirii

Al. Dumas, scriitor de rezonanţă al literaturii universale, a făcut uz de mult detaliu în romanele sale, încât te ţine cu sufletul la gură odată ce-ai pătruns în ele ca cititor .
Astfel am reţinut câteva cuvinte pline de adevăr care îţi incită curiozitatea :
“În spatele tronului existã ceva mai grozav chiar decât regele însusi” .
Scriitorul s-a referit strict la jocul de culise, o regie întreagă de jocuri murdare pentru ca un grup să-şi atingă scopurile machiavelice .
Vom lăsa de-o parte culisele regale care se aseamană foarte mult cu cele financiare din lumea burselor de valori, temelia acestei lumi în care trăim.
Ce sunt aceste temelii?
Din nou, recurs la istorie :
Sir William Pitt -Camera Lorzilor, Anul de graţie 1770 .
Domnia sa sublinia cu o claritate absolută imaginea lumii la acele vremuri :
“Lumea este guvernatã de personaje foarte diferite ;de cele pe care le cunosc, şi de cei de cealaltã parte a cortinei’’…
Aspectul real al problemei este cã guvernul este dominat de elementele financiare ale marilor grupuri, încã de pe vremea lui Andrew Jackson” .
Franklin Roosevelt,
Preşedinte al Statelor Unite, sublinia intr-un discurs al său când America era la picioarele lui Al Capone – 1933 .
“Revolutia americanã a început! Coloniile americane cãutând sã se elibereze de sub dominatia Angliei şi a monarhiei ei opresive . Deşi mai multi factori au concurat la izbucnirea revoluţiei, unul în mod special, se evidenţiazã ca principalã cauzã.
La ce se referea Presedintele american ?
Regele Angliei, George al III-lea, a scos în afara legii banii liberi de dobândã pe care coloniile îi emiteau şi îi foloseau în tranzacţiile dintre ele.
În schimb, le-a obligat sã împrumute bani de la Banca Centralã a Angliei, cu dobândã, îndatorând imediat coloniile în cauzã.
(să nu ne mai frământăm minţile de unde atâta bogăţie în Imperiul Britanic pe lângă celelalte jafuri asupra altor popoare ).
De altfel, Benjamin Franklin scria mai târziu:
“Refuzul Regelui George III-lea de a permite coloniilor sã opereze intr-un regim corect un sistem monetar onest, care elibera omul de rând din ghearele manipulatorilor financiari, a fost, probabil, cauza primarã a revoluţiei”
În 1783, America şi-a câştigat independenţa faţã de Anglia(dpdv financiar şi fiscal)
Oricum, lupta ei împotriva ideii de Bancã Centralã şi împotriva oamenilor lacomi si corupti care erau reprezentantii ei , abia începuse.
Dar ce este o bancã centralã?
O bancã centralã este instituţia care emite moneda naţionalã a unei ţãri.
Bazat pe precedentul istoric, practica bãncii centrale a moştenit douã puteri specifice:
controlul ratelor dobânzii şi controlul masei monetare, adicã inflaţia.
Banca centralã nu sprijinã, pur si simplu, economia statului cu bani, ci îi dã sub formã de împrumut cu dobândã.
Prin alternarea mãririi si micsorãrii rezervei monetare, banca centralã regularizeazã valoarea monedei pe care o emite.
Este esential faptul cã trebuie înţeles un vast ansamblu din întreaga organizare a acestui sistem.
Datoria.
Nu trebuie sã fii foarte inteligent ca sã le întelegi ticãloşia.
Fiecare dolar,liră,euro emis de banca centralã este împrumutat cu dobândã.
Asta înseamnã cã fiecare dolar, liră, euro, emis este, în realitate, dolarul, lira, euro acela, plus un anumit procent de datorie pentru acel dolar, liră, euro.
Având în vedere cã numai banca centralã emite moneda întregii naţiuni şi împrumutã fiecare dolar,lira,euro împreunã cu un procent de datorie,
de unde vin banii cu care este plãtitã aceastã datorie?
Nu pot veni decât tot de la banca centralã.
Asta înseamnã cã banca centralã trebuie sã-si suplimenteze neîntrerupt provizia de bani pentru a acoperi temporar extraordinara datorie creatã, ceea ce duce însã, dat fiind cã şi noii bani sunt împrumutaţi tot cu dobândã la crearea unei datorii şi mai mari.
Rezultatul final al acestui sistem, fãrã pierderi, este sclavia, pentru cã este imposibil ca guvernul, şi deci şi populaţia, datoria aceasta e auto-generantã.
Pãrinţii fondatori ai acestei stãri au fost perfect conştienţi de acest lucru.
Instituţiile bancare sunt mai periculoase decât armatele invadatoare.

După cum am menţionat mai sus, rămânem cu analiza financiar-bancară în SUA, pentru că ei au fost fondatorii, ei întreţin aceste stări.
Când America strănută, Europa tuşeşte !!!!!
Dacã poporul american va permite bãncilor private sã controleze moneda ,
bãncile şi corporaţiile din jurul lor vor spolia oamenii de avutul lor
şi copiii lor vor ajunge ai strãzii, pe continentul cucerit de strãmosii lor.

**
Thomas Jefferson,
"Dacã vreţi sã rãmâneti sclavii bancherilor şi sã plãtiţi costurile propriei voastre sclavii, lãsaţi-i în continuare sã facã bani şi sã controleze creditul întregii natiuni."
Pânã la începutul secolului 20 Statele Unite implementaserã şi renunţaserã deja
la câteva sisteme bancare centrale, care doreau numai sã înşele prin practicarea unor dobânzi nemiloase (Made in Romania).
La acel moment, familiile care fãceau legea în lumea afacerilor şi în lumea bancarã erau : Familiile Rockfeller, Morgan,Warburg, Rothschild.
Iar la începutul anilor 1900, au cãutat sã forţeze încã o datã adoptarea unei legi prin care sã creeze o altã bancã centralã.
Oricum, ştiau cã atât Guvernul cât şi opinia publicã erau refractari în privinţa unei astfel de instituţii.
Ca urmare, aveau nevoie de un incident care sã afecteze moralul opiniei publice.
Astfel, J. P. Morgan, considerat public un stâlp financiar la acea vreme,
s-a folosit de popularitatea sa, şi a rãspândit în presã zvonul cum cã o bancã respectabilã din New York n-ar fi fost solvabilã sau ar fi falimentat.
Morgan ştia cã aceasta ar cauza o isterie în masã care ar afecta şi celelalte bãnci. Si aşa s-a şi întâmplat.
Frica populaţiei de a nu-şi pierde economiile a dus imediat la retrageri masive.
Ca o consecinţã, bãncile au fost nevoite sã-si recupereze împrumuturile, silindu-i pe clienţii lor sã-si vândã proprietãtile, şi astfel s-a declanşat spirala falimentãrilor, a abuzurilor de proprietate şi a haosului.
Punând cap la cap toate firele problemei, ani mai târziu, Fredrik Allen
de la revista "Life" scria :
"Interesele familiei Morgan au profitat şi au acutizat panica (din 1907) ghidând-o cu viclenie pe drumul dorit, pe mãsura proliferãrii acesteia”
Fãrã sã aibã cunoştiinţã de escrocherie, panica din 1907 a determinat deschiderea unei investigaţii conduse de Senatorul Nelson Aldrich, care avea legãturi secrete cu cartelurile bancare... Si care, mai târziu, a devenit prin cãsãtorie, membru al familiei Rockefeller.
Comisia condusã de Aldrich a recomandat implementarea unei bãnci centrale
(exact scopul urmarit sau alifie tamăduitoare pe rană ) pentru a nu se mai repeta ce s-a întâmplat în 1907.

**
1929 - 1933 .
**

Astfel în Lumea Escrocheriilor Bancare de peste ocean se lucra cu mănuşi .
Aceasta era scânteia de care aveau nevoie bancherii internaţionali pentru a-şi pune planul în aplicare.
În 1910, la proprietatea lui J. P. Morgan de pe Insula Jekyll de pe coasta Georgiei, avea loc o întrunire secretã.
Acolo a fost conceputã acea declaraţie a bãncii centrale numitã Legea Rezervelor Federale. Aceastã legislaţie a fost scrisã de bancheri, nu de legiuitori.
Aceastã întâlnire a fost atât de secretã, atât de ţinutã sub tãcere faţã de Guvern şi de opinia publicã, încât cam 10 dintre participanţi au intenţionat sã-şi ia nume fictive când au cãlãtorit spre insulã. Dupã ce a fost conceputã, declaratţa a fost înmânatã
reprezentantului lor politic, Senatorul Nelson Aldrich, ca sã o supunã spre aprobare Congresului.

In 1913, având susţinere politicã puternicã din partea bancherilor,Woodrow Wilson a devenit preşedinte, acesta fiind de acord sã semneze Legea Rezervei Federale,deci –serviciu contra serviciu .
Cu douã zile înaintea Crãciunului, când majoritatea membrilor Congresului
erau acasã la familiile lor, Legea Rezervei Federale a fost votatã, dupã care Wilson a promulgat-o. Se spune ca anul 1913 a fost înnecat la propriu şi la figurat în şampanie franţuză de cea mai bună calitate ,aveau şi de ce, pentru că se născuse adevaratul Imperiu Financiar al Lumii care va dura pâna în anul 1929, până la Crah –ul economic .
Multi ani mai târziu, Woodrow Wilson scria, cu regret:
Marea noastrã naţiune industrialã este controlatã de propriul sistem de credite.
Sistemul nostru de credite este, în mare parte, concentrat în mâini private.
Din acest motiv, dezvoltarea naţiunii şi toate activitãtile noastre se aflã în mâinile câtorva oameni care, automat, din chiar cauza numãrului lor limitat vor descuraja, vor stopa si vor distruge veritabila libertate economicã.
Imperiul Financiar al lumii s-a născut din spuma fină de şampanie cu parfum din cel mai rafinat şi mai monden pentru Lumea Bună .
Un sistem bancar mondial este un superstat controlat de bancherii Internationali –cred eu ca am definit corect ,dar fără să jignesc pe cineva ,chiar daca am folosit termenii duri ,dar sunt realităţi fără perdele .
...care colaboreazã pentru a înrobi lumea dupã bunul lor plac.
Federalii au uzurpat puterea guvernului.
Opiniei publice îi fusese spus cã Legea Sistemului Federal era un stabilizator economic si cã inflatia şi crizele economice sunt de domeniul trecutului.
Ei bine, dupã cum a arãtat istoria, nimic mai neadevãrat.
Adevãrul este cã acum, bancherii lumii aveau o maşinã eficientã pentru a-si extinde ambitiile personale.
De ex., între anii 1914 si 1919, Federalii au mãrit masa monetarã cu aproape 100 la sută, ceea ce a dus la acordarea de împrumuturi pe termen lung cãtre bãncile mici şi populaţie.
Apoi, în 1920 a retras din circulaţie procente masive din enorma masã monetarã existentã ceea ce a obligat bãncile secundare sã retragã foarte multe împrumuturi şi, la fel ca în 1907, au avut loc speculaţii bancare, insolvabilitate şi faliment. Peste 5.400 de bãnci competitive din afara Sistemului Rezervelor Federale s-au prãbuşit consolidând astfel monopolul unui mic grup de bancheri internaţionali .
Informat despre aceastã mârşãvie, congresmanul Lindbergh a fãcut un pas înainte şi a spus în 1921:
Prin Legea Rezervelor federale, panica este creatã ştiintific.
Panica de acum este prima creatã astfel, şi conceputã sã functioneze ca o ecuaţie matematicã.
Oricum, panica din 1920 a fost doar încãlzirea.
Din 1921 pânã în 1929 Federalii au mãrit din nou masa monetarã determinând iar împrumuturi masive cãtre public şi bãnci.
A mai apãrut şi un nou tip de împrumut, numit "împrumutul marginal pe piaţa de actiuni”
Acest tip de împrumut permitea unui investitor sã plãteascã doar valoarea a 10 la sută din acţiuni, restul de 90 la sută putând fi împrumutate de la broker.
Cu alte cuvinte, o persoanã putea deţine acţiuni de 1000 de dolari, dând pentru asta doar 100 de dolari .
Aceastã metodã a fost foarte popularã în furtunoşii ani 20, fiind cunoscută în istorie ca Epoca Nebună, de vreme ce toatã lumea fãcea bani la Bursã.
Acest împrumut avea, totuşi, un siretlic.
Putea fi retras în orice moment şi trebuia returnat în 24 de ore.
De aceea era numit "apel marginal", pentru cã rezultatul specific al unei astfel de cereri presupunea vânzarea acţiunilor cumpãrate pe bazã de împrumut.
Cu câteva luni înainte de luna octombrie a anului 1929, J. D. Rockefeller, Bernard Baruch şi alţi implicaţi s-au retras pe tãcute de pe piaţã.
Iar pe 24 octombrie 1929, bancherii din New York care avansaserã împrumuturi marginale, au cerut restituirea lor integralã.
Acest fapt a declansat, brusc scânteia unor vânzãri uriaşe pe piaţã de cãtre cei care contractaserã acest tip de împrumut.
Din acelasi motiv, au falimentat şi peste 16.000 de bãnci, ceea ce le-a permis bancherilor internaţionali conspiratori, nu numai sã cumpere bãncile rivale la un preţ de nimic, dar sã cumpere şi corporaţii întregi la raportul de 1 penny - 1 dolar.
A fost cel mai mare jaf din istoria Americii., Rotiţele crah-ului mondial au fost puse în mişcare .
/>Anul de gratie 1929 -începutul sfârşitului .
Ce-au făcut Federalii?
În loc sã mãreascã cantitatea de bani existentã pe piaţã, recuperatã din acest colaps economic, Federalii au restrâns-o, alimentând una din cele mai mari depresiuni din istorie.
Furios din cale-afarã, congresmanul Louis McFadden, un opozant de cursã-lungã al
cartelurilor internaţionale, a început sã facã acuzaţii la adresa manevrelor folosite de Consiliul Rezervelor Federale, referindu-se la faliment şi la depresiune:
« A fost un lucru foarte mestesugit.
Bancherii internaţionali au urmãrit sã creeze o stare de disperare pentru ca astfel sã se erijeze în conducãtorii noştri. »
Deloc surprinzãtor cã dupã douã tentative anterioare de asasinat, McFadden a fost otrãvit la un banchet, înainte de a înainta propunerea de acuzare.
Reducând la tãcere societatea acuzatorilor, bancherii Rezervelor Federale au hotãrât ca aurul sã nu mai fie ca aurul sã nu mai fie standard de valoare .
Pentru a reuşi sã facã acest lucru, aveau nevoie sã achiziţioneze tot aurul rãmas în circuit.
Asa cã, sub pretextul "de a pune capãt depresiunii", a venit criza aurului din 1933.
Sub ameninţarea cu închisoarea pe 10 ani, fiecãrui cetãtean din America i s-a
cerut sã predea tot aurul detinut cãtre Trezorerie, în fond, jefuind oamenii de
puţinul avut pe care îl mai aveau. Metoda folosita şi-n Romania de catre comunisti in Anii Marii Terori .

La sfârsitul anului 1933, aurul ca standard financiar a fost desfiintat.
Pe bancnota de 1 dolar dinainte de 1933, scrie cã poate fi rãscumpãratã în aur.
Dacã o priveşti pe cea de astãzi, scrie cã este un mijloc de platã, ceea ce înseamnã cã nu este garantatã de nimic. Este o hârtie fãrã valoare.
Singurul lucru care dã valoare banilor este câţi dintre ei sunt în circulaţie.
De aceea, autoritatea care regularizeazã cursul masei monetare e si cea care îi regularizeazã valoarea, aceeaşi autoritate care deţine şi puterea de a îngenunchea economii şi societãti întregi.
"Dati-mi controlul rezervei monetare al unei natiuni, si nu-mi va mai pãsa cine va face legile acelei natiuni."
( Primarul Amschel Rothschild, fondatorul dinastiei bancare Rothschild )

Este important sã întelegem deplin Rezerva Federalã este o corporaţie privatã.
E la fel de "federalã" ca si Federal Express.
Îsi traseazã propriile politici şi nu este controlatã, efectiv, în niciun fel,de guvernul american.
E o bancã privatã care împrumutã Guvernului toţi banii ce-i deţine, cu dobândã,
fiind perfect compatibilã cu modelul fraudulos al sistemului bancar central
de care ţara a cãutat sã se debaraseze când si-a proclamat independenţa în Rãzboiul american pentru Independenţã.
Revenind în anul 1913...
Legea Rezervei Federale nu a fost singurul act neconstituţional înaintat abuziv în Congres. Au procedat la fel cu Legea Federalã de Impozitare a Veniturilor.
Taxa Federalã pe Venit este total neconstiţutionalã pentru cã este o taxã directã, nedefalcatã pe categorii de venituri.
Toate taxele directe trebuie sã fie proportionate pentru a fi legale, potrivit Constitutiei.
În al doilea rând, numãrul legal de state care trebuiau să ratifice amendamentul de înfiinţare a Taxei pe Venit nu a fost întrunit.
Aceasta taxã a fost consfinţitã chiar , şi prin hotãrâri judecãtoreşti.
În al treilea rând, în ziua de azi, per total 35% din venitul mediu al
salariatului este perceput prin aceasta taxã.
Ceea ce înseamnã cã un muncitor american munceste patru luni ca să plătească această taxa .
Un mod subtil şi foarte elegant de a înşela un muncitor …
Ei ,asa mai merge , decât să fii jecmănit româneşte, mai bine înşelat americăneşte !

Unde se duc acesti bani?
Se duc pe plata dobânzii pentru banii emişi de frauduloasa Bancã a Rezervelor Federale, un sistem care n-ar fi trebuit sã existe niciodatã.
Ce este taxa pe venit?
Taxa pe venit nu este altceva decât înrobirea întregii naţiuni.
Controlul economic si jaful perpetuu în domeniul sãnãtii(asigurarile sociale ) nu sunt decât o faţetã a cubului lui Rubik pe care bancherii îl au în mâinile lor.
Suntem uneltele unei societăţi de ordin mondial , sclavii societăţii …

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu